Cu ocazia alegerilor România se transformă: campania electorală a reprezentat şi reprezintă singurul motiv suficient de puternic care reuşeşte să mobilizeze autorităţile locale şi să le determine să îşi exercite atribuţiile nu doar la nivel teoretic.
Ar trebui să existe un cod de etică electorală deoarece moralitatea electorală nu există în România. Cei care sunt la putere încearcă să facă în aşa fel încât să îngreuneze ascensiunea contracandidaţilor lor. Ei deţin resursele şi nu sunt dispuşi să le împartă cu nimeni. Campania electorală nu este o competiţie cinstită tocmai pentru avantajele pe care le oferă puterea politică în România. Nimeni nu se gândeşte la uriaşa responsabilitate pe care o implică deţinerea puterii: aceea de a reprezenta interesele cetăţenilor şi de a le satisface în mod real nevoile.
România este scena unei piese politice absurde.
Avem un preşedinte jucător, la mai multe echipe. Uită adesea că îi este interzis prin lege să se implice în campania electorală, uită că nu mai este membru de partid până la încetarea mandatului, uită că trăim într-un stat democratic în care toţi ar trebui să fim egali în faţa legii.
Campania electorală îi bucură pe unii şi îi întristează pe alţii. Unii poartă cu mândrie şi parcă însufleţiţi de activism politic tricouri şi şepci cu inscripţii electorale, alţii se agaţă din disperare de promisiunile goale de conţinut şi parcă stereotipe ale oamenilor politici. Cu toţii îşi doresc o viaţă mai bună şi caută ajutor. Votul lor e mai mult decât o opţiune, este un loz în care îşi pun speranţele.
Este moral să te foloseşti de nevoile cetăţenilor pentru a le obţine votul?
Unele partide politice deja şi-au făcut un obicei din a oferi bere şi mici în timpul sau în apropierea campaniei electorale. Oamenii se îmbulzesc la astfel de pomeni electorale, fără să observe dispreţul cu care le sunt aruncaţi doi mici într-o farfurie de plastic mânjită cu muştar. Politicienii şi oamenii din spatele campaniei lor ştiu cum să sensibilizeze şi să obţină feedbackul dorit din partea publicului votant, ceea ce înseamnă că aceştia cunosc nevoile cetăţenilor, şi că ar putea să răspundă la acestea şi în afara campaniei electorale.
Suntem săraci şi permitem adesea altora să ne lezeze demnitatea.
Totodată, campania electorală ne-a „murdărit” oraşul în care trăim. Panourile pentru afişajele electorale sunt insuficiente în comparaţie cu banii pe care sunt dispuşi să îi cheltuie oamenii politici. Costurile pentru campania electorală depăşesc sume pe care un cetăţean de rând, care munceşte de dimineaţă până seara, nici nu şi le poate imagina. Aceşti bani, proveniţi fie din bugetul de stat, fie din finanţări private, sunt împrăştiaţi prin toată ţara sub forma afişelor electorale lipite pe copaci şi pe garduri, a pliantelor ce sfârşesc aruncate pe străzi, a pungilor, şi a multor altor obiecte mai mult sau mai puţin simbolice…
Impresia generală este că partidele sunt dispuse să cheltuie oricât şi că nimeni nu se interesează de unde.
Aşadar, campania electorală este o loterie la care toţi cei care participă îşi doresc să câştige premiul cel mare.
Ce înseamnă alegerile pentru români? Prilej de ceartă, de violenţă – nu trebuie să uităm că o persoană şi-a pierdut viaţa, fiind înjunghiat de un simpatizant al altui partid …
Ne exercităm acest drept cetăţenesc de 18 ani, dar tot nu suntem siguri de corectitudinea sa. Încă se trec multe cu vederea, cum ar fi votul cu acte de identitate nule, în afara cabinei de vot, nerespectarea secretului votului, şi multe alte nereguli.
Ne-am putea întreba dacă nici măcar cei care ne conduc nu respectă instituţia votului, noi, cetăţeni de rând de ce am respecta-o? Tocmai de aceea prezenţa la vot este atât de scăzută, şi s-a ajuns în situaţia în care 15% – 20% dintre cetăţeni decid pentru toţi.
Aşadar, oamenii politici ar trebui să încerce să ne recâştige încrederea şi să ne motiveze (altfel decât prin promisiuni fără finalitate şi pomeni electorale) să ne exprimăm în calitatea noastră de cetăţeni, şi, pentru asta, ar trebui în primul rând să respecte legile care sunt aceleaşi pentru toţi.
