“În sine, orice idee este neutră, sau ar trebui să fie; dar omul o însufleţeşte, proiectându-şi în ea flacăra şi nebunia” spunea la un moment dat Emil Cioran. Această idee explică permanenta luptă ideologică între democraţie şi fundamentalism, între occident şi orient.
Orientul a reprezentat de-a lungul timpului o forţă care nu de puţine ori aflată în conflict cu lumea occidentală a reuşit să încline balanţa spre sine. Voi aminti doar Imperiul Persan şi Imperiul Otoman. Prăbuşirea acestuia din urmă a reprezentat primul pas spre declinul lumii orientale. Aceasta a devenit o pradă uşoară pentru regimurile tiranice.
Fundamentalismul islamic a apărut în epoca modernă ca o reacţie la situaţia economică precară a ţărilor orientale, dorindu-se revenirea la valorile trecutului, ale Coranului, dar şi prin antiteză cu valorile lumii orientale, colonizatoare.
Două lumi cu ideologii atât de distincte cu greu se pot întrepătrunde. Exemplul cel mai viu este Irak-ul, care doar în urma acţiunilor militare ale SUA şi aliaţilor săi a trecut la o guvernare democratică.
Ce a determinat totuşi întrepătrunderea acestor două lumi? Globalizarea. Acest fenomen care pare să nu ţină cont nici de barierele etnice, nici de cele religioase. Astfel, statele orientale au adoptat (cel puţin de faţadă) elemente din sistemul politic occidental, în ciuda alimentării cu furie a grupărilor fundamentaliste.
O astfel de pseudo-democraţie este şi Iranul. Iranul este statul islamic în care religia influenţează dramatic viaţa politică şi socială (liderul suprem al ţării este liderul religios, urmat de preşedinte). Iranul este totuşi o republică constituţională, care îmbină învăţăturile Coranului cu principii democratice precum dreptul la vot. Cu toate acestea, alegerile prezidenţiale din 12 iunie au determinat un val de revolte în rîndul populaţiei care a acuzat conducerea de la Teheran de fraudarea alegerilor în urma cărora conservatorul Ahmadinejad a obţinut un nou mandat.
Revoltele iranienilor şi violenţa cu care s-a încercat înăbuşirea lor a marcat întreaga lume şi ne-a redeschis ochii asupra unui adevăr indubitabil: Iranul nu este un stat democratic ci unul opresiv. Poate totuşi că evenimentele din ultima perioadă au determinat “trezirea” populaţiei iraniene şi va determina schimbarea sistemului politic din Iran, schimbare care poate avea loc de la sine.
