În ultimele zile, mai mult ca oricând parcă, aud tot mai des din gura diferitelor persoane (diferite şi ca vârstă şi ca educaţie), “ce bine era pe vremea lui Ceauşescu”, “democraţia nu este bună”, “trăiam mai bine în comunism”, “atunci aveam bani şi nu aveam ce lua cu ei, acum am avea ce cumpăra dar nu avem cu ce”, “pe vremea lui Ceauşescu nu erau şomeri, toată lumea avea o casă”, şi multe alte laude şi regrete la adresa fostului regim comunist oprimat de noi într-un stil atât de barbar totuşi.
Trebuie să recunosc că la auzul acestor cuvinte mă cuprinde un fior rece, gândindu-mă cum o mare parte dintre noi ar fi gata oricând să spună din nou DA comunismului, fără să cunoască cu adevărat ce este democraţia. Chiar astăzi am participat la o conversaţie cu subiectul democraţie vs. comunism şi am fost pusă să aleg între acestea două. Democraţie bineînţeles, am răspuns, stârnind un val de contraargumente din partea conlocutorilor mei, la care, la un moment dat, am obosit să mai răspund.
La ce ne foloseşte democraţia astăzi, când muncim o viaţă pentru o casă, când cu greu ne găsim un job bine plătit, când ne îmbrăcăm cu haine made in China sau made in Turkey (in cel mai bun caz)? Am răspuns: democraţia este bună deoarece avem dreptul să ne alegem reprezentanţii… Da, dar când sunt mereu aceeaşi, ce rost are să mai votăm, oricum tot cine trebuie iese! Nu este chiar aşa, dacă ne-am folosi măcar de acest drept cetăţenesc al nostru, votul, am reuşi să schimbăm ceva… Ca să nu mai spun că puţini din cetăţenii României ştiu că avem dreptul la iniţiativă legislativă:
Art. 74 alin. (1) din Constituţia României:
Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100 000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
Pornind de la premisa ce rost are, noi românii ne-am obişnuit să criticăm, să ne plângem, şi să nu facem nimic în schimb. Le cerem aleşilor noştri fapte nu vorbe, dar fără să ne dăm seama că şi noi la fel facem. Românul s-a născut poet, şi se pricepe la fotbal şi politică. Cu toţii ne dăm cu părerea, criticăm, aruncăm cu acuze în stânga şi dreapta dar nu facem nimic. Nu ştim să îi tragem la răspundere pe cei care (legitim sau mai puţin legitim) ne reprezintă. Nu ştim să ne folosim de drepturile noastre cetăţeneşti pentru a schimba sistemul ăsta care ne face să ne pierdem încrederea în valorile democratice. Dacă există undeva acolo un cetăţean – sau doi care ar vrea să facă ceva dar nu au cum singuri, nu este suficient. Este nevoie, precum spuneam mai devreme, de 100 000 de cetăţeni pentru a iniţia o lege, este nevoie de majoritatea cetăţenilor cu drept de vot la alegeri ca să putem spune că avem o guvernare legitimă. Poate că este adevărat că primim ceea ce merităm.
Nici unul dintre candidaţi nu mă reprezintă, ce rost are să votez? Are rost. Există oricând votul de penalizare, dacă nu eşti mulţumit de cei care au acum puterea, votează opoziţia. Pesimismul nostru nu este altceva decât rea voinţă. Dezaprobăm categoric întreaga clasă politică, tragem o linie fermă între EI şi NOI şi gata… Nu vom rezolva nimic astfel, fără să luăm atitudine. Spre exemplu, urmărindu-l pe Mircea Badea într-o seară, l-am auzit lăudându-se că el, Mircea Badea, a strâns 5000 de oameni în Parcul Tineretului, pentru ca mai apoi să încerce să explice că el nu votează şi astfel îşi manifestă dezaprobarea faţă de politicieni. Ce se întâmpla însă dacă reuşea să convingă 5000 de oameni să meargă la vot, şi dacă alţii cîţiva ca el făceau astfel?
Comunismul este rău, fără cea mai mică îndoială! Da, dar cât s-a construit pe vremea lui Ceauşescu? Într-adevăr, s-a construit enormitatea aceea megalomană numită Casa Poporului pe care Ceauşescu a cheltuit extraordinar de mulţi bani, din banii noştri sau ai părinţilor noştri (logic, că doar nu din averea lui de cizmar!), raţionând mâncarea şi aducând ţara în pragul colapsului financiar din cauza ambiţiilor sale megalomane. Nimeni nu se gândeşte cât s-ar fi construit şi unde ar fi fost România dacă nu cădea în ghearele comunismului şi continua acea înflorire democratică din perioada interbelică.
Fiecare avea un loc de muncă. Aşa este, dar nu trebuie să omitem opresiunea la care erau supuşi cei care aveau idei, care erau împotriva partidului, care îndrăzneau să ridice fruntea… Se încerca pur şi simplu exterminarea intelectualităţii din Republica Socialistă Română, deoarece Ceauşescu îşi cunoştea propriile limite intelectuale şi îi era teamă. Da, dar restul populaţiei o ducea bine. O ducea bine pentru că nu ştia că poate exista şi altceva. De ce a construit atâtea blocuri Ceauşescu? Cred că fiecare dintre noi îşi dă seama de ce când îl aude pe vecinul de sus certându-se cu nevasta. Oamenii erau mai simplu de urmărit: vecinii ştiau totul despre tine, cine te vizitează, când, de ce, şi oricând se găsea un binevoitor care să te toarne la Securitate dacă i se părea că aude sau vede ceva suspect. Asta era realitatea şi nu este deloc atrăgătoare. Nu văd nimic bun în a trăi sub constrângeri de acest fel şi, cum s-ar spune, cu securea deasupra capului.
Că nu trebuia procedat atât de violent în 1989, este o altă discuţie…
Aşadar, în mod clar, DEMOCRAŢIE. Nu este regimul perfect, infailibil, dar este singurul care ne oferă cele mai multe drepturi şi libertăţi.
